Iată cum arată bărbatul potrivit în viziunea femeilor după 30 de ani

Ştiţi, după 30 de ani viziunile asupra bărbaţilor se schimbă radical. Dacă la 18-20 de ani un trandafir şi o sticlă de vin ajutau la crearea unei familii, acum micile gesturi nu sunt de mare ajutor.

Acum eşti mult mai pragmatică în viziuni şi în sentimente. Te distanţezi de toţi bărbaţii care nu s-au descoperit pe ei înşişi, până la capăt, sau care nu au încredere în sine. Te cunoşti atât de perfect, încât chiar de la primul dialog, de la prima privire sau primul zâmbet, îţi dai seama dacă e bărbatul potrivit sau nu.

Înainte, trăiai un sentiment de admiraţie faţă de tine însăţi, pentru că puteai face totul de una singură şi nu depindeai de bărbați. Acum însă lucrurile stau diferit. Ştii că eşti independentă și liberă, dar nu mai vrei să fii așa. Vrei să ai un sprijin lâgă tine.

Pe cineva care ţi-ar putea muta frigiderul într-un alt colţ al bucătăriei sau te-ar lua de la serviciu, ca să vă duceţi împreună după cumpărături.

Acum, nu te fascinează restaurantele fiţoase şi scumpe. Acum, vrei cel mai mult, un bărbat care găteşte gustos şi care nu uită să pălăvrăgească cu tine, cât tu speli vesela sau chiar îţi propune propriul ajutor.

Nu te mai atrag băieţii răi, care povestesc despre distracţii şi alcoolul consumat în exces, acum te atrag stabilitatea şi lucrurile raţionale.

Un singur lucru nu-şi pierde farmecul cu trecerea anilor: îmbrăţişările în parc, pe scaun. Doar că ar fi bine să veniţi cu o pătură călduroasă. Ah da, şi să chemaţi un taxi când reveniţi acasă.

Citeste si:

7 trucuri, despre cum să lași o primă impresie de neuitat!

În medie, avem nevoie de la trei la șapte secunde care stabilim o primă impresie despre un alt om, iar să schimbăm consecințele acestei impresii este dificil – chiar și după ore întregi de discuții. Nu permite să contactezi cu cineva fiind „pe picior strâmb” sau să te manifești altfel decât ai vrea.

Nu întâmplător la Harvard există un curs special dedicat primei impresii – de la haine la limbajul corpului. Iată câteva sfaturi despre cum să lași o primă impresie foarte bună și cum să câștigi astfel simpatia interlocutorului.

Zâmbetul

Iată ceva simplu și cu efect. Zâmbetul lasă armele jos. Nu doar atunci când contactezi cu cineva, dar și când intri într-o cameră cu oameni. O față sfidătoare face comunicarea dificilă, pe când un zâmbet te face să te simți bine și plin de energie.

Punctualitatea

În această lume dinamică, în care oamenii mereu întârzie, punctualitatea este o calitate cre farmecă pe cei din jur. Este greșit să crezi că dacă-i faci pe alții să te aștepte – îți declari astfel importanța. Dimpotrivă, în așa mod oamenii sunt siguri că pierd timpul.

Efectul prezenței

O regul ăa etichetei – în timpul primei întâlniri lasă telefonul deoparte, cel puțin pentru 10 minute. Cel mai bun cadou pentru omul din fața ta este timpul tău.

Limbajul gesturilor

Doar 30% din informație despre un om o primim cu ajutorul discuției. Limbajul corpului, privirea, poziția – sunt restul resurselor informative. Privește interlocutorul în ochi și din când în când dă din cap afirmativ la declarațiile lui.

Pauza

Cu câteva minute înainte de a ieși cu un discurs, de a intra într-o încăpere sau de a cuceri un bărbat – ia o pauză. Gândește-te ce vei spune sau ce vei face exact în acel moment.

Unghiul

Dacă discutați la o masă, apleacă-te puțin. Asta înseamnă interes și încredere față de partener. Dar e important în același timp să respecți spațiul intim al celuilalt.

Înălțimea

Statutul și puterea sunt transmise cu ajutorul spațiului și înălțimii. Se referă și la corpul tău. Adoptă o poziție înaltă – îndreaptă spatele, ține capul drept.

loading...